Destinații pentru vacanțe de vis, în care vara este la ea acasă mereu

Foto principală: Thailanda
În articolul de față, vă trimitem în locuri în care vremea extraordinar de frumoasă, plaja și exotismul domnesc îndiferent de anotimp, iar relaxarea și condițiile perfecte de odihnă se îmbină cu descoperirea de locuri misterioase și/sau magnifice, dar și cu distracția. Cu atât mai mult, vă propunem acum aceste recomandări pentru că lunile de iarnă și primăvară, de regulă, sunt printre cele mai bune de mers „în țările calde” și mai puțin vara când vremea se încinge de-a dreptul, temperaturile devenind cu greu suportabile.

d1

Dubai. Ne oprim pentru început în Dubai deoarece, dincolo de faptul că e una dintre destinațiile must see al anului 2020, dacă nu ați ajuns deja, este unul din acele locuri unde e mai bine să mergeți din toamnă, iarna și până în mai. În aceste luni, temperaturile sunt mult mai agreabile față de lunile foarte călduroase de vară. Că ne-am lămurit cu vremea, de ce Dubai? Pentru frumusețea, modernismul și cosmopolitismul lui de netăgăduit, de la clădirile futuriste, zgârie-norii și luminile amețitoare, la plajele superbe, resorturile de lux și posibilitățile de relaxare, distracție și descoperire a unor locuri minunate. Ce are unicat această metropolă a lumii arabe față de altele? Iată câteva recorduri absolute ale lumii mai jos!

d2

De zgârie-norii impresionați Burj Al Arab și Burj Khalifa, cel mai înalt deocamdată all over the world – probabil că știți, dar poate că nu știați că lifturile au o viteză nemaipomenită – 18 m/sec. – iar Dubaiul se vede superb de la înălțime. Cea mai mare insulă artificială de pe glob, Palm Jumeirah, în formă de palmier, cu posibilitatea unui zbor spectaculos cu parașuta deasupra – must do! se află tot aici. Zona Dubai Marina cu, iarăși, cel mai mare port construit de om, unde ajung yahturi luxoase, e și ea de vizitat, poate faceți o croazieră. Zona are și unul din mall-urile mari ale orașului – Dubai Marina Mall, pe 4 nivele, aveți ce face o zi întreagă! Iar altă zi rezervați-o pentru Dubai Mall din centru – are 1.200 de magazine și 150 de restaurante, o cascadă imensă și o fântână muzicală – cea mai mare din lume, un acvariu și o grădină subacvatică. Neapărat, de văzut spelndida Dubai Miracle Garden cu ale ei castele, căsuțe, coloane, chiar și un avion din flori și cu miresme incredibile!

2267091bbbaa3fc9edf403265d70c2c5

În Zona de Oraș Vechi, găsiți opusul opulenței: tarabe cu street food, bazaruri de condimente, haine orientale, parfumuri, aur – tot aici, este expus și cel mai mare inel de aur din lume. Faceți și o incursiune prin desertul Arabiei, un safari, o plimbare cu cămila și o vizită la corturile beduinilor, unde vă veți bucura de mâncăruri orientale și veți admira tradițiile și spectacolele de belly dance.

801e288d6669a4d13755308ec7e99dc4
Egipt. Dacă tot am ajuns la deșert, Egiptul e mai mult decât o destinație de relaxare, safari și drifturi, ci și una plină de mister, istorie și arheologie.  90% deșert, dar și cu resorturi de lux, temple și piramide, așezări de beduinilor, tradiții. Aceasta misterioasă țară te poartă dintr-o extremă în alta, ceea ce nu poate decât să bucure exploratorul de nou. Piramidele, printre care și Piramida lui Keops, cel mai mare monument de piatră, singura minune a lumii antice păstrate, Piramida lui Kefren, Piramida lui Mykerinos, Sfinxul, templele – impresionantul edificiu din Karnak – un complex de sanctuare, obeliscuri și piloni (1.5 km pe 800 m), templul din Luxor, templele din Abu Simel – multe patrimoniu UNESCO – sunt printre obiectivele de admirat!  Evident, să nu uităm de plajele la Marea Roșie – sunt superbe, iar hotelurile și resorturile din stațiuni oferă condiții extraordinare! Mergeți și în piețe și bazaruri, unde găsiți suveniruri hand made, condimente, haine, bijuterii și accesorii. Ca destinații, cele mai populare sunt Hurghada, Sharm el Sheikh, Cairo și El Gouna. În ceea ce privește anotimpurile bune de mers în Egipt, acestea sunt primăvara și toamna, evitați vara căci temperaturile trec și de 50 de grade. Iată și propunerile noastre: http://www.eurotravel.ro/africa/egipt.

3ed6223ccc000945230af4d4f1941a5f

Thailanda. Când spui Thailanda, parcă se deschid în fața ochilor tablouri cu vegetație exotică și plaje, imagini cu spectaculoasele mâncăruri thai și cocktailuri în nuci de cocos și fructe tropicale. Plus că te simți peste tot bine primit, ospitalitatea e un atribut al Thailandei, nu degeaba i se spune Land of Smiles. Phuket, Krabi, Koh Samui,  Pattaya, Bangkok – iată câteva destinații de luat în considerare. Încercați croaziere si evadari în Phang Nga Bay, Insula lui James Bon, Phi Phi Island, Insulele Similan! Unele dintre cele mai frumoase plaje din lume, peisajele cu stânci ce se ridică din mare, munții și pădurile tropicale, plantațiile de cauciuc, templele antice budiste sunt atracții de neratat.  Iar posibilitățile de cazarae, dintre cele mai spectaculoase – de la căsuțe prin vegetația luxuriantă și bungalow-uri, la hoteluri de lux. Diversitatea culinară este o nebunie de arome, încercați cât mai multe mâncărurile locale, de la supele cu fructe de mare și cocos, la curry-uri, și de la prăjituri cu crab și frigărui de caracatiță, la deliciosul orez “lipicios” cu mango! Iarna și prim[ăvara este cel mai bine de mers în Thailanda. Vedeți și ofertele noastre pentru Thailanda aici: https://www.eurotravel.ro/asia-383/thailanda și https://www.eurotravel.ro/asia/thailanda/thailanda-phuket-bangkok-oferta-deluxe-iarna-2019-2020/thailanda-bangkok-phuket-oferta-deluxe-oct-2019-feb-2020.

d4ae962bbcd9ec412bfff95d0280a8ad

V-am deschis parcă apetitul pentru locuri exotice,  soare, plajă, apă și visare nu-i așa? Atunci, faceți-ne o vizită sau scrieți-ne și spuneți-ne unde v-ați dori voi să mergeți! Pe lângă propunerile de pe site, suntem mereu deschiși să vă ascultăm și să vă analizăm ideile și preferințele, astfel încât să vă concepem vacanța exact așa cum vreți, de la A la Z.

#Eurotravel vă stă la dispoziție cu o experiență de netăgăduit de 25 de ani, profesionalism și servicii de calitate.