Micul dejun în vacanță – între plăcere și „must”.Cum și ce fel de breakfast alegem

Întrebarea este ce ne dorim la micul dejun în vacanță. Vrem „de toate”, ne place să avem din ce alege – brânzeturi și charchuterii, preparate gătite și salate, patiserii și deserturi, cereale și fructe – sau ne mulțumim cu o cafea și un croissant ori un fresh și niște ouă Benedict?

Hero-French-Paris-Restaurant-Best-Breakfast-Travel-La-Bourse-et-La-Vie-Ellsworth-Holybelly-Ob-la-di-Egg-Cornmeal-Pancake-Mushroom-Confit-Savory-Brunch-Recipe

Meniurile de breakfast pe care le au hotelurile sunt diversificate, pot fi bune și foarte bune, atât din punct de vedere al calității, cât și al varietății produselor, mai ales dacă vorbim despre mic dejunul de tip bufet din hotelurile de la 4 stele în sus. Pentru cei mai puțin pofticioși există variante mai restrânse, la fel și căi de mijloc între „too much” și „just a snack/an appetitzer”. Iar pentru cine dorește doar o gustare, unele hoteluri au opțiuni de preparate care pot fi comandate individual din categoria de breakfast din meniul a la carte sau pot merge la o cafenea sau la o braserie.

Revenind la întrebarea ce am vrea să mâncăm dimineața, într-adevăr, cazarea cu mic dejun de tip bufet (cunoscut ca bufet suedez) este o alegere bună – pentru cine își dorește varietate sau poate mânca ceva mai mult. Hm, cam toți suntem tentați în vacanță să ne răsfățăm cu mai multe preparate, să încercăm și din mâncărurile locale, mai puțin făcute pe scară largă, care apar pe lângă preparatele clasice. Un astfel de bufet mai generos are lactate – brânzeturi, iaurturi, lapte ,ouă – pot fi poșate, prăjite, omlete, scrambled, preparate din carne – mezeluri și gătite, pește, salate, multe tipuri de pâine și patiserii, cereale, unt și dulcețuri,deserturi, fructe proaspete și uscate plus diferite produse locale, tradiționale (specifice gastronomiei din țara/regiunea respectivă).  Și multe băuturi incluse – cafele, cappuccino, ceai, freshuri, apă. Vegetarienii, persoanele cu intoleranță la gluten și cei care țin la siluetă găsesc și ei, cu siguranță, ceva pe placul lor.

Pe de altă parte, pentru cei care țin la siluetă și se supraveghează chiar și în vacanță (cât de cât!), bufetul poate fi „tricky”pentru că, să recunoaștem, tentația poate fi mare. Dar, nu e așa de grav, vă puteți limita la niște alegeri bune, healthy, să zicem, sau să gustați câte un pic din mai multe.

O alegere cumva de mijloc între bufet și just a coffee & a snack – outside este micul dejun continental care are, de obicei, pâine, unt, dulceață/miere, produse de patiserie, o băutură caldă – ceai/cafea, sucuri, apă; apar destul de des, mai ales în variantele extinse și ouă, anumite mezeluri, brânzeturi, lapte, cereale și fructe.

Dacă vă doriți mai multă consistență, dar nu varietatea de bufet „limitless”, alte opțiuni sunt micul dejun englezesc – english breakfastși varianta americană – american breakfast. English breakfast are, de regulă, șuncă/bacon, cârnăciori, ouă poșate, prăjite, scrambled etc., fasole gătită, roșii, ciuperci, pâine, dar și unt și gem, ceai sau cafea, uneori, și budinca de carne tipic britanică. American breakfast are și el cărnuri- bacon, cârnați, ouă – la fel, pot fi poșate, ochiuri, omletă, scrob, toast, sos, gem și unt. Plus nelipsitele pancakes cu diferite topping-uri, cereale, lapte. La ambele, cafeaua, ceaiurile, sucurile și apa sunt incluse.

Anumite hoteluri care dau posibilitatea alegerii din mai multe din variantele de mai sus, inclusiv de a comanda micul dejun în cameră sau de a alege doar anumite preparate dintr-un meniu a la carte special de breakfast.

Dacă nu sunteți așa înfometați dimineața și vreți și un pic de atmosferă, puteți lua o gustare la un bistro cochet cu view la bulevard, să vă uitați cum ninge prin geam, sau pe plajă, la un beach bar ori pe șezlong. Și atunci vă limitați la ceea ce vă doriți. Iar dacă vreți ceva autohton, identificați locurile unde se găsesc anumite preparate zonale, care nu se fac prin alte părți.

Argumente pro și contra sunt, desigur, pentru fiecare dintre ele, așa că vă lăsăm pe voi să alegeți, în funcție de preferințele și nevoile voastre.

Destinații DE VIS pentru vacanța de iarnă și Revelion

Mai este o lună până în decembrie și mai mult ca sigur vă gândiți unde să vă petreceți sărbătorile de iarnă, și mai ales, Revelionul: să fie un loc exotic, cu vegetație luxuriantă și cocktailuri tropicale, poate chiar o plajă, să admirați spectacolul artificiilor din zgârie nori, să întâmpinați noul an pe un vas de croazieră, să vă delectați cu alt fel de mâncăruri orientale sau asiatice? Iată câteva destinații superbe la care ne-am gândit noi:

Phuket sau Bangkok. Sau și una, și alta. Evident, nu veți putea fi în ambele locuri în noaptea dintre ani, dar dacă alegeți un pachet de sărbători care să le includă pe amândouă, vă veți bucura de o vacanță de iarnă memorabilă. Am zis de iarnă? Poate la noi, căci aici evadați în pline temperaturi de vară și numărați pe plajă secundele până la intrarea în 2020; în Phuket se fac petreceri memorabile  pe nisip, iar Patong este printre cele mai populare plaje, cu muzică și spectacole până în zori. Iar ziua vă veți trezi în lumina soarelui și adieri de plante tropicale. În Bangkok, în schimb, puteți alege să faceți Revelionul la înălțime pe un roof top sau de ce nu, poate, să luați cina pe un vas de crozieră pe Loy Nava River, admirând show-urile de artificii. Savurați un cocktail dintr-o nucă de cocos, creveți în ananas, frigărui cu caracatițe delicioase și înghețată de mango și fructul pasiunii.

Dubai, maybe? Fascinantul Dubai devine, în noaptea dintre ani, un display amețitor cu spectacolul luminilor ce îmbracă zgârie norii sau care țâșnesc peste Dubai Marina și pe Palm Jumeirah, insula în formă de palmier. Metropolă, lux și extravaganță, dar și oază de relaxare, culoare locală și tradiție – Dubaiul le are pe toate și atrage anual mii de vizitatori din toată lumea! Priveliștile superbe, uneori chiar de deasupra norilor, la propriu, din Burj al Arab sau Burj Khalifa, croazierele, plimbările printre zgârie nori prin Sheik Zayed Road, safari în desert, festivalul shoppingului din decembrie –  sunt doar câteva motive pentru care să mergeți iarna în Dubai. În plus, din punct de vedere al temperaturilor, iarna e anotimpul ideal pentru o vacanță aici – temperaturile nu sunt așa dogoritoare ca pe timpul verii, iar plajele sunt magnifice.

 

New York, New York. Revelionul e pretextul perfect să ajungeți la New York, care devine magic de sărbători, doar ați văzut în filmele de la Hollywood. Drop Ball – mingea de lumină din Times Square este simbolul Revelionului în metropola americană . După 12 noaptea, începe coborârea ei, iar când ajunge jos, focuri de artificii spectaculoase țâșnesc peste oraș. Sau puteți opta să întâmpinați anul la bordul unui vas de croazieră, în Manhattan, cu bufet, șampanie și spectacole. Și un tur pe Brooklyn Bridge este magic de Revelion, vedeți de aici toate luminile de deasupra orașului. Iar petrecerile și spectacolele sunt peste tot electrizante.

 

Londra. Mai aproape, în Europa, Londra găzduiește unul dintre cele mai grandioase show-uri de Revelion din lume! Un contor de numărătoare digital e proiectat pe Shall Center, Big Ben bate de miezul nopții și zeci de mii de artificii sunt lansate deasupra Londrei. Show-ul se vede cel mai bine în Victoria Embankment și South Bank din River Thames, unde sunt London Eye și Big Ben. Nu ratați nici spectacolul oferit de paradele de artiști ce străbat străzile orașului de Anul Nou. Tower Bridge, Palatele Buckingam și Westminister, Royal Opera House și îndrăgitele cabine roșii în care poți face poze sunt numai câteva motive să vizitați capitala Regatului Unit al Marii Britanii. Londra are farmecul ei indiferent de anotimp, dar iarna devine mai pitorească!

Indiferent ce destinație ați alege, suntem aici să vă oferim vacanțe croite după personalitatea și dorințele voastre!

#deladorințăladestinație

E-mail: holidays@eurotravel.ro

I want to wake up in a city that never sleeps…. New York, New York

Start spreadin’ the news, I’m leavin’ today / I want to be a part of it…”  – parcă îți și vin în minte acordurile melodiei lui Frank Sinatra, care a făcut înconjurul lumii, mereu atât de actuală și femecătoare. Iar vizual, proiectezi zgârie-nori, show-urile de pe Brodway și spectacolul panourilor publicitare  din Times Square. Sau…nu cumva și celebrul “Brad de Craciun” din Rockefeller Center ori feeria patinoarului Wollman Rink din Central Park –  doar ne apropiem, încet-încet, de sărbători. Cu atât mai mult în perioada asta, New York-ul este o destinație impresionantă.

Și iată cum se conturează unul dintre primele locuri de vizitat o dată ajuns în New York – Rockeffeler Center devine magic odată cu împodobirea bradului cu zecile de mii de luminițe, care marchează începutul sărbătorilor de iarnă. Că tot vorbeam de înălțimi, Top of the Rock de aici este un obiectiv de neratat – de sus, poți cuprinde panorme superbe și poți face fotografii pentru care vei fi invidiat acasă.

La fel, și de pe Empire State Building, cea mai înaltă clădire din New York, de unde ai un view complet asupra orașului…”and find you’re the king of the hill” – tot la cântecul care a surprins tot New York-ul în câteva versuri ajungem.

Revenind cu picioarele pe pământ, admiră Statuia Libertății în toată splendoarea ei. Cât mai de aproape – dacă ai răbdare să stai la cozile de obicei destul de mari – de la una iei bilete, la alta, treci de securitate, apoi aștepți să urci în feribot – dar, hei, de cîte ori viață ai ocazia să stai lângă Statuia Libertății? Dă un sentiment impresionat!

Neapărat mergi în Times Square. Chiar dacă Paramount Theatre unde însuși Frank Sinatra susținea recitaluri excepționale nu mai funcționează ca teatru, viața de aici e fascinantă – ecrane  gigantice, cinematografe,  magazine, restaurante, cafenele și baruri sunt la tot pasul, parcă nici nu știi ce să admiri și unde să intri mai întâi.

După ce te liniștești după agitația din Times Square – ți-ai băut cocktailul și ai mâncat Legendary burger la Hard Rock Café –  chiar la el acasă – ți-ai dus copilul la magazinul Disneyland și nu te-ai abținut să îți iei ceva de îmbrăcat, mergi în  parc.

În Central Park adică – este cea mai frumoasă zonă de natură din New York, înverzită sau în mix-urile culorilor stejarilor, chiparoșilor și fagilor care se reflectă în lacuri. Bea cafeaua pe băncuță (e imposibil să nu găsești una liberă din miile – ai auzit bine, care împânzesc parcul), sau stai, pur și simplu, pe iarbă, cei mai mulți fac asta, și admiră peisajul. Da, e aer curat aici! După ce ai respirat un pic, poți să mergi la Grădina Zoologică – e printre cele mai populare atracții ale parcului, cu pinguini, urși polari, panda și în Tisch Children’s Zoo, unde sunt animale domestice. Iarnă, nu rata Patinoarul Wollman Rink, chiar dacă nu mergi pe gheață, e o feerie.

Mai sunt încă de văzut și făcut multe în New York –  cartierele Harlem și Brooklyn, Brooklin Bridge, Madison Square Garden și tot așa. Și poți să îl ai în vedere, cum spuneam, de Crăciun. Este de-a dreptul magic în perioada sărbătorilor. Vezi și propunerile noastre în orașul zgîrie-norilor http://eurotravel.ro/oferte/america-de-nord/statele-unite-ale-americii sau, dacă îți dorești o experiență personalizată, vino direct la noi să vedem cum transformăm dorința în destinație.

Stop cadru. Mai sunt 165 de zile pana la Craciun

In valurile verii, pe plaja, langa un Frappe rece, e destul de greu sa iti fuga mintea la timpul care trece si la faptul ca au mai ramas doar 165 de zile pana la Craciun. Cand te gandesti totusi, ai impresia ca mai e mult. Dar daca analizezi ca un calator, iti dai seama ca e timpul perfect pentru cumpararea unui bilet de avion pentru o destinatie indepartata. Si atunci, fix in acel moment, lasi frappe-ul din mana si ne dai noua mail.

Organizarea din timp a vacantei de Craciun si Revelion poate insemna accesarea destinatiei de vis. O buna organizare vine la pachet cu preturi early booking si preturi bune la bilete de avion. Unii calatori ar zice ca deja chiar e tarziu pentru un early booking adevarat.

Te-ai gandit ce ai vrea sa faci de Craciun? Crezi ca se simte bine numai acasa? Anul acesta noi iti propunem o destinatie indrazneata, dar care te plimba intr-un decembrie ca in filme.

Cum iti suna USA TOUR? Un Craciun pe strazile minunate ale New Yorkului, langa brandul din Rockefeller Center si un revelion in Miami sau Las Vegas. Calatoria pe meleaguri americane vine cu un infinit de posibilitati, iar noi suntem gata sa le expunem pentru tine intr-o oferta personalizata. Fix asa cum ne place, de la dorinta la destinatie.

RockefellerCenterHolidays2

Povestea Craciunului la NEW YORK a inceput inca din filmele americane cu care am crescut multi dintre noi, in care simteam bucuria acestei sarbatori chiar si prin ecranul televizorului si evident melodiile de Craciun pe care le ascultam si aduc atata bucurie.

Indiferent ca pleci cu familia, prietenii sau in cuplu, noi avem varianta cea mai buna, incat vacanta chiar sa fie de neuitat, iar Craciunul sa arate altfel in acest an.

All I want for Christmas is you…

snow

Miracle on 34th Street, Santa resides at Macy’s – Santaland, Rockefeller Christmas Tree, Radio City Christmas Spectacular, 5th Avenue Window Displays, The Nutcracker, Bank of America Winter Village, New York Botanical Gardens Holiday Train Show, Rockefeller Plaza, Dyker Heights Neighborhood, Ice Skating in Central Park, sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le poti face sau vedea in New York, de Craciun. Un fel de must have in viata ta de calator.
2791c99caef2c969f39fec29f6388879

Nu uita, mai sunt 165 de zile…

Pe curand,

Echipa Eurotravel