Destinații DE VIS pentru vacanța de iarnă și Revelion

Mai este o lună până în decembrie și mai mult ca sigur vă gândiți unde să vă petreceți sărbătorile de iarnă, și mai ales, Revelionul: să fie un loc exotic, cu vegetație luxuriantă și cocktailuri tropicale, poate chiar o plajă, să admirați spectacolul artificiilor din zgârie nori, să întâmpinați noul an pe un vas de croazieră, să vă delectați cu alt fel de mâncăruri orientale sau asiatice? Iată câteva destinații superbe la care ne-am gândit noi:

Phuket sau Bangkok. Sau și una, și alta. Evident, nu veți putea fi în ambele locuri în noaptea dintre ani, dar dacă alegeți un pachet de sărbători care să le includă pe amândouă, vă veți bucura de o vacanță de iarnă memorabilă. Am zis de iarnă? Poate la noi, căci aici evadați în pline temperaturi de vară și numărați pe plajă secundele până la intrarea în 2020; în Phuket se fac petreceri memorabile  pe nisip, iar Patong este printre cele mai populare plaje, cu muzică și spectacole până în zori. Iar ziua vă veți trezi în lumina soarelui și adieri de plante tropicale. În Bangkok, în schimb, puteți alege să faceți Revelionul la înălțime pe un roof top sau de ce nu, poate, să luați cina pe un vas de crozieră pe Loy Nava River, admirând show-urile de artificii. Savurați un cocktail dintr-o nucă de cocos, creveți în ananas, frigărui cu caracatițe delicioase și înghețată de mango și fructul pasiunii.

Dubai, maybe? Fascinantul Dubai devine, în noaptea dintre ani, un display amețitor cu spectacolul luminilor ce îmbracă zgârie norii sau care țâșnesc peste Dubai Marina și pe Palm Jumeirah, insula în formă de palmier. Metropolă, lux și extravaganță, dar și oază de relaxare, culoare locală și tradiție – Dubaiul le are pe toate și atrage anual mii de vizitatori din toată lumea! Priveliștile superbe, uneori chiar de deasupra norilor, la propriu, din Burj al Arab sau Burj Khalifa, croazierele, plimbările printre zgârie nori prin Sheik Zayed Road, safari în desert, festivalul shoppingului din decembrie –  sunt doar câteva motive pentru care să mergeți iarna în Dubai. În plus, din punct de vedere al temperaturilor, iarna e anotimpul ideal pentru o vacanță aici – temperaturile nu sunt așa dogoritoare ca pe timpul verii, iar plajele sunt magnifice.

 

New York, New York. Revelionul e pretextul perfect să ajungeți la New York, care devine magic de sărbători, doar ați văzut în filmele de la Hollywood. Drop Ball – mingea de lumină din Times Square este simbolul Revelionului în metropola americană . După 12 noaptea, începe coborârea ei, iar când ajunge jos, focuri de artificii spectaculoase țâșnesc peste oraș. Sau puteți opta să întâmpinați anul la bordul unui vas de croazieră, în Manhattan, cu bufet, șampanie și spectacole. Și un tur pe Brooklyn Bridge este magic de Revelion, vedeți de aici toate luminile de deasupra orașului. Iar petrecerile și spectacolele sunt peste tot electrizante.

 

Londra. Mai aproape, în Europa, Londra găzduiește unul dintre cele mai grandioase show-uri de Revelion din lume! Un contor de numărătoare digital e proiectat pe Shall Center, Big Ben bate de miezul nopții și zeci de mii de artificii sunt lansate deasupra Londrei. Show-ul se vede cel mai bine în Victoria Embankment și South Bank din River Thames, unde sunt London Eye și Big Ben. Nu ratați nici spectacolul oferit de paradele de artiști ce străbat străzile orașului de Anul Nou. Tower Bridge, Palatele Buckingam și Westminister, Royal Opera House și îndrăgitele cabine roșii în care poți face poze sunt numai câteva motive să vizitați capitala Regatului Unit al Marii Britanii. Londra are farmecul ei indiferent de anotimp, dar iarna devine mai pitorească!

Indiferent ce destinație ați alege, suntem aici să vă oferim vacanțe croite după personalitatea și dorințele voastre!

#deladorințăladestinație

E-mail: holidays@eurotravel.ro