Continuăm, în acest articol, recomandările de orașe care devin de-a dreptul feerice “îmbrăcate” de magia sărbătorilor de iarnă. Iată încă alte câteva idei în cazul vă gândiți serios să vedeți cum este în această perioadă prin lume:
Atmosfera de sărbători din New York o știți, desigur, din filme, dar i-ați luat pulsul aievea?
Hm, de câte ori nu ați văzut și revăzut filme care surprind atmosfera fantastică de sărbători a metropolei americane? Au devenit demult până și la noi au tradiție. New York-ul este splendind în această perioadă: patinuare, brazii frumos împodobiți, ghirlande de lumini și decoruri festive ce îmbracă toate centrele comerciale și bulevardele. Magazinele cu pereții de sticlă sunt, parcă, într-o competiție care să fie cel mai frumos iluminat și decorat!
Una dintre principalele atracții este Bank of America Winter Village din Bryant Park – aici găsiți vendori cu produse din toată lumea care iau ochii și food hall-ul The Lodge by Urbanspace, la care vă puteți opri după sau înainte de a vă aventura pe patinuarul central cu intrare gratuită. Gustări de sezon, băuturi, haine, bijuterii, obiecte artizanale, multe ornamente “cute” și decoruri festive – de toate are Winter Village. Și tot dacă sunteți în căutare de obiecte și decorațiuni speciale, în Union Square Holiday Market, din Union Square Park, găsiți sunt lucruri unicat, foarte frumoase, create de artizani locali. Urbanspacenyc.com scrie că milioane de oameni (!) vin special pe culoarele șerpuite ale pieței să se bucure de această experiență “unică și eclectică”. Și ca o curiozitate, Strasbourg Alsace Christmas Market vine în 2019, și în SUA, în cel mai vechi parc public, Bowling Green Park, Manhattan, la capătul sudic al Brodway-ului. Începe cu ceremonia decorarii bradului pe 5 decembrie și cu deschiderea zecilor de căsuțe de lemn cu decorațiuni, suveniruri hand made, cookies – biscuiții tradiționali alsacieni bredeles (au diferite rețete cu făină, zahăr, ou, nucă scorțișoară, anason), turtă dulce, dulcețuri, foie gras ….să mai continuăm?
Toronto Christmas Market din Centrul istoric The Distillery District este unul dintre cele mai mari târguri de Crăciun nu doar din Canada, ci din toată America de Nord. Distillery District se transformă într-o scenă strălucitoare, în centrul căreia se află bradul de peste 17 metri care îți taie răsuflarea. Caruselele, căsuța lui Moș Crăciun, street vendorii care au tot ce se poate pentru această perioadă a anului, de la delicii culinare, la suveniruri și decoruri, sunt printre principalele atracții. Dar ceea ce diferențiază Toronto Christmas Market față de alte târguri asemănătoare este tunelul iluminat prin care te poți plimba și care îi dă un plus de farmec. Iar numeroase concerte și grupuri de colindători animă auditiv atmosfera festivă. Există și un tur ghidat care vă arată cele mai bune locuri de fotografiat și vă spune povestea centrului istoric.
Revenind pe tărâmuri europene, Florența are farmecul ei, cu totul aparte, cumva mai spiritual, dacă vreți, dincolo de latura festivă. Pe 8 decembrie, în Italia, se sărbătorește Immaculata Concezione – Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului, iar în această zi, în Centrul istoric, în Piazza del Duomo, este decorat bradul de Crăciun. Iluminarea lui este însoțită de o ceremonie oficială publică cu participarea primarului Florenței și de diferite evenimente organizate special – concerte și momente artistice pentru toate categoriile de vârstă și preferințele. Aici, vedeți și scena Nașterii Domnului, chiar în fața Catedralei Santa Maria del Fiore, cu statui din teracotă, făcute de artizani din Impruneta, sat renumit pentru producerea de obiecte din teracotă.
Nu putem să încheiem această serie de recomandări de târguri și piețe de Crăciun fără să nu vorbim despre Paris. O vizită la un Marche de Noel în Orașul Luminilor este cea mai rapidă cale de a intra în spiritul sărbătorilor. Iar târguri festive în Paris sunt în fiecare cartier și încep încă din noiembrie. Iconurile Crăciunului aici sunt căsuțele din lemn, în stil elvețian, alineate frumos pe rânduri, cu decorațiuni, obiecte art & craft, care trimit la tradiții începând din Evul Mediu dn Alsacia și Germania, până la Capitala Franței, tot felul de produse regionale, castane coapte, brânzeturi, cârnăciori, vin fiert și obiecte de sezon încântătoare: brazi, ghirlande și instalații strălucitoare. Iar vizitele lui Pere Noel sunt o încântare pentru cei mici! Unul dintre cele mai frumoase târguri din Paris este La Magie de Noel de la Tuileries Garden, lângă Louvre, cu circa 100 de căsuțe încărcate cu produse delicioase, vin, cadouri, o duzină de carusele de carnaval, apariția lui Moș Crăciun, un patinuar și firește, peste tot, lumini strălucitoare și decoruri festive. Bineînțles că vă puteți bucura și de panorame spectaculaose de pe Turnul Eiffel, o terasa de iarnă se deschide pe 22 decembrie, la 57 de metri înălțime! Și nu ratați să încercați la o patiserie sau la un restaurant tradiționala Bouche De Noel – rulada -“buturgă”, savuroasă, cu cremă de ciocolată!
#DelaDorințălaDestianție