Antalya – Paradisul resorturilor

Te trezești într-o dimineață după ce te-ai cufundat în perne gigantice și o saltea confortabilă, pe fereastră se vede un infit albastru de piscine, mare, vegetație, baldachine albe cu voaluri duse de vânt. Poți servi o cafea direct pe balconul tău sau ea te așteaptă deja la restaurantul cu vedere spre cea mai mare piscină. Înainte de toate, dușul cu colorteraphy te revigorează și te oprești direct la clătitele pufoase care se pregătes live în fața ta. Așa am putea descrie începutul unei zile de relaxare într-unul dintre resorturile Antalyei în care luxul și serviciile de ospitalitate sunt ridicate la cel mai înalt rang.

41107953

Antalya este probabil cea mai dorită destinație în vara lui 2020,mai ales că insulele exotice sunt mai greu de accesat în această perioadă, din cauza climei. Aproape de România, la doar 2 ore cu avionul, și ușor de ajuns și cu mașina, mai ales dacă îți plac drumurile cu opriri prin Istanbul și alte orașe frumoase.

Noi am adunat pentru tine o listă de hoteluri și oferte care să îți surâdă, mai ales că încă mai e perioada de early booking, iată mai jos trei dintre ele.

  1. Maxx Royal Kemer Resort – Se află în Kemer din regiunea Antalya, oferă servicii all inclusive. Restaurantele din Curtea Azure oferă preparate internaționale, cu meniu à la carte. Chocolatier oferă bomboane delicioase de ciocolată de casă, iar brutăria Le Melange servește o varietate de deserturi și prăjituri.

makxs

Detalii aici: http://www.eurotravel.ro/oferta-maxx-royal-kemer-kemer-regiunea-antalya-15334

  1. 2. RIXOS PREMIUM TEKIROVA – Resort de 5 stele, oferă camere moderne, cu zonă de relaxare și balcon privat. Facilitățile includ piscină în aer liber cu zonă privată de plajă, o plajă pentru copii, 3 terenuri de tenis și un centru spa. Echipa de divertisment de la Rixos Premium Tekirov organizează diverse jocuri şi activităţi sportive în timpul zilei, printre care şi polo pe apă. Seara, oaspeţii pot urmări spectacole live cu muzică şi dans. Cei mici au la dispoziție un mini club.

223685700

  1. CALISTA LUXURY

Proprietatea all inclusive de 5 stele Calista Luxury Resort oferă zonă de plajă privată la Marea Mediterană, şcoală de surfing şi navigaţie, precum şi facilităţi luxoase de spa. La mai puţin de 7 km se găsesc 10 terenuri de golf.

Toate unităţile de cazare de la Calista Luxury Resort oferă balcon privat sau terasă cu vedere la mare sau la munte. Cele 10 restaurante de la Calista Resort sunt pentru toate gusturile. Barul Turca Pool oferă gustări şi băuturi pe terasa piscinei, iar la Restaurantul Garden pot fi savurate băuturi, în briza răcoritoare a mării.

AYT_77310_Calista_Luxury_Resort_0719_09

calista-luxury-resort-79ba07d

Detalii mai multe aici: http://www.eurotravel.ro/oferta-calista-luxury-belek-regiunea-antalya-13709

Pentru mai multe hoteluri, dar și alte destinații te așteptăm să navighezi siteul nostru: www.eurotravel.ro

 

Cum va arăta vacanța voastră în 2020 (II) Metropole din toată lumea

Dacă într-un articol precedent, vă dădeam sugestii de vacanță cu destinații exotice must see în 2020, precum Bali, Dubai, Vietnam și Zanzibar, revenim cu noi propuneri care vizează, de data aceasta, câteva dintre marile metropole ale lumii. Să aveți de unde alege, în caz că vă doriți să mergeți în mai multe locuri în 2020!

În Europa, poposim în Barcelona pentru că este unul dintre cele mai frumoase orașe care poate fi vizitat în orice sezon. Faimoasele bijuterii arhitecturale ale lui Antonio Gaudi și Domenech i Montaner sunt printre primele atracții aici, de la maiestuoasa Sagrada Familia, la coloratele și parcă desprinse din povești Casa Milla și Casa Batlo și de la Palau de Musica Catalana cu terasa și coloanele mozaicate, unde toată lumea își face poze, la muzeul Hospital de San Pau, impresionant și el.

36ef0945fcd6188311d0c617c9095c69

Ce mai este frumos în capitala Cataloniei este că are mare, plajă și munte în același timp, Dealul Montjuic și o reproducere a Spaniei într-un sătuc – Muzeul Satului Spaniol ce reunește tradiții, festivaluri și peisaje din toată țara, cafenele și restaurante. Deasemenea, Fântîna de la Montjuic este absolut spectaculoasă cu întreg show-ul oferit de o serie de efecte vizuale, lumini și muzică!

86cddfb7723bb797f20675b424653de9

Să mergem și peste ocean, la New York, chiar, pentru un 2020 de ținut minte! Times Square cu spectacolul ecranelor gigantice și multitudinea de cinematografe, galerii de artă, magazine, restaurante și cafenele, Central Park – cea mai frumoasă zonă de natură din NYC, Brooklin Bridge cu priveliștea impunătoare pe care o oferă către districtul financiar din Lower Manhattan și, bineînțeles, Statuia Libertății sunt doar câteva dintre obiectivele importante de aici. Neapărat, trebuie să admirați orașul de sus, de pe Empire State Building sau de pe Top of The Rock – se vede splendid!

c646fa821ac0c77332c7ef138e46fe54

Și dacă tot suntem în State, o idee bună ar fi și Miami, puteți chiar combina într-un sejur cele două orașe. Simțiți vibe-ul metropolei chiar din centrul orașului, Downtown, cu zgârie-nori, mall-uri în aer liber, muzee, magazine, zona de promenadă cu vedere la Marină, mergeți să vă relaxați pe vestitele plaje Miami Beach și South Beach și nu ratați o vizită nici în colorata Little Havana unde veți simți pulsul vieții latino! Un carusel cosmopolit și plin de culoare!
Iată și ofertele noastre pentru S.U.A: http://eurotravel.ro/oferte/america-de-nord/statele-unite-ale-americii

ec5a9c5e92d67e314bc887e15ea39d95Iar în Asia, ce ați spune de cosmopolitul Bangkok, cel mai vizitat oraș din lume, cu peste 22 de miloane de turiști anual? Dincolo de zgârie-norii vestiți și aici, templele sunt printre primele atracții turistice – impresionantul Wat Pho cu statuia lui Buddha în foiță de aur – Reclining Buddha, complexul Grand Palace și Wat Arun sunt printre cele mai faimoase. Admirați orașul de la înălțimea roof top-urilor, dintr-un sky bar,  faceți o plimbare cu skytrain-ul (BTS) printre zgârie-nori. Încercați și plimbări cu tuk tuk-ul pe străzi, nu oriunde aveți ocazia asta, dar și cu barca pe râul Chao Phraya. Mergeți și în piețe, încercați-le și pe cele plutitoare, care vă poartă prin vegetația luxuriantă, printre căsuțe și magazine. Dacă tot sunteți în Bangkok, vă sfătuim să ajungeți și într-una din frumoasele insule ale Thailandei, merită să vă luați câteva zile să admirați cât mai multe peisaje și să vă bucurați de exotismul asiatic din plin! Iată și ofertele noastre pentru Thailanda și Bangkok:  https://www.eurotravel.ro/asia-383/thailanda b1
Dincolo însă de aceste oferte standard, știți că puteți oricând să ne scrieți pentru a vă personaliza o vacanță exact așa cum vă doriți, după preferințele și dorințele voastre.

Haideți să călătorim împreună și să rămânem cu amintiri extraordinare din acest an 2020!

www.eurotravel.ro
holidays@eurotravel.ro

Vacanța de Paște în Bali? Sounds amazing!

Toate frumusețile lumii pare că le-a adunat această „Insulă a zeilor” – Bali, nu degeaba denumită astfel: junglă, vegetație luxuriantă, terase de orez, ocean, plaje, oaze de relaxare și spa, temple, dealuri, munți și vulcani! Și zeci de modalități de petrecut timpul: relaxare și răsfăț absolute, yoga, masaj balinez, drumeții în junglă, surfing, scufundări, pescuit, turism cultural!
Cine a văzut filmul „Eat, pray, love” cu siguranță a fost încântat de „culoarea” acestui loc paradisiac. Și ce prilej poate fi mai potrivit să ne ducă în lumea pe care o dezvăluie aceste cuvinte magice ce îi suprind esența atât de bine – dacă nu vacanța de Paște?

1
Noi vă propunem un sejur spectaculos de 7 nopți – 3 nopți în sufletul junglei balineze, urmate de alte 4 nopți pe malul oceanului, în confortul unor locuri minunate de 4 și 5 stele. Vedeți oferta noastră mai jos*, dar până atunci, iată câteva dintre atracțiile acestei insule care atrage nu mai puțin de 4 milioane de turiști anual!
Jungla balineză. Lăsați-vă pașii purtați sub soarele junglei, prin vegetația superbă, admirați grădinile tropicale, faceți rafting și diving, mergeți la infinity pool-uri, cascade și la rezervația Sacred Monkey Forest să admirați jucăușele maimuțici.
Terasele de orez oferă priveliști spectaculoase care îți taie răsuflarea. Tegallalang Rice Terrace din satul cu același nume, la nord de Ubud, este una dintre cele mai frumoase zone, unde puteți admira peisajul de la înălțime, poate chiar dintr-un leagăn suspendat, prins de palmieri. Este o senzație incredibilă! În Jatiluwih, Tabanan, la poalele muntelui Batukaru (600 de metri altitudine) e o altă plantație renumită pentru frumusețea ei. În Bali, orezul este socotit dar divin, iar văzând localnicii care lucrează pe plantații veți simți și voi dăruirea lor, admirația pentru zeități și conexiunea cu natura.

9c9309b0836cebaaa824c0c108a889c5
Plantațiile de cafea. De Kopi Luwac – cea mai scumpă cafea din lume, ați auzit probabil – bobițele de cafea sunt ingerate de un animăluț – civeta indoneziană – și apoi trec printr-un proces laborios de obținere a produsului final. Ei, aveți ocazia să vedeți la fața locului de ce este această cafea exclusivistă – mergeți la Luwak Coffee, încercați-o proaspătă, dar testați și alte arome ale sortimentelor de cafea și ceaiuri indoneziene.
Templele. Bali are o încărcătură spirituală exotică aparte – este denumită și Insula celor o mie de temple, pentru că peste tot, sunt ridicate lăcașuri de cult. Unul dintre cele mai frumoase este Pura Besakih – Templul-Mamă, de pe muntele vulcanic Agung, cu 22 de altare pe culmi paralele. Templul Lempuyang, cu celebrele lui porți și iluzia unui peisaj fabulos este printre cele mai instagramabile locuri din lume, iar Uluwatu oferă o panoramă incredibilă asupra oceanului.

b6a7531757e6d493265551ba67993765
Tradițiile și ritualurile. Legat de temple și credințe, în Bali, veți vedea tot timpul ceremonii, spectacole de dans și muzică, depuneri de ofrande și oameni îmbrăcați în costume tradiționale colorate! E, într-adevăr, o încântare să asiști la obiceiurile balinezilor!
Oceanul, stâncile care se ridică din apă, plajele. Printre cele mai populare plaje sunt cele din Nusa Penida, unde se află și mai află și renumitul parc de distracții din ocean. Plaja Kelingking, cu forma sa de dinozaur are un nisip incredibil de alb, iar valurile oceanului se lovesc spectaculos de stânci. Broken Beach, în formă de arcadă, este o minunăție a naturii – oceanul trece pe sub această stâncă, modelând o piscină naturală. Totuși, este recomandat doar de admirat deoarece e periculos să vă avântați în ea. Mergeți și pe o plajă cu nisip negru, vulcanic, iar Canggu, din partea de vest a insulei, între Kuata și Tanah Lot, oferă o priveliște spectaculoasă – cu spuma oceanului ce se sparge de nisipul negru.

81908041_504374593529246_2337107051118854144_n
Infinity pools. Că tot a venit vorba de piscine, bucurați-vă și de relaxarea într-o infinity pool. Haniging Gardens din Ubud, de exemplu, a fost catalogată, de multe ori, drept cea mai frumoasă din lume – în mijlocul junglei, cu niveluri la înălțimea copacilor uriași, căderi de apă și o arhitectură din curburi impresionantă.
Neapărat încercați masajele balineze, renumite pentru proprietățile lor benefice pentru corp și suflet, de ce nu, și niște ședințe de yoga – aici se află cel mai mare centru de yoga din lume Yoga Barn, vizitați galeriile de artă și magazinele cu suveniruri și nu vă sfiiți să testați mâncărurile tradiționale indoneziene! Pentru că e mult de spus despre ele, vă vom povesti separat într-un articol viitor.
Mai sunt foarte multe lucruri de văzut și făcut în Bali, sperăm că acest ghid vă este de folos, dar cu siguranță, vom mai mai vedea împreună și altele. Așa că nu ezitați să consultați oferta noastră și să ne scrieți din timp pe adresa de e-mail: holidays@eurotravel.ro
*Pentru sejurul nostru de 7 nopți sunt incluse:
– bilet de avion Qatar Airways, pe ruta București – Bali – Bucuresti, cu escală în Doha
– 3 nopți cazare cu mic dejun la Nandini Jungle Resort 4* – Vilă privată
– 4 nopți cazare cu mic dejun la Sol Beach House Benoa by Melia 5* – Beach house room
– transferuri private aeroport-hotel, Ubud-Nusa Dua, hotel-aeroport
– bagaj de mână
– bagaj de cală
– taxe de aeroport

Thailanda culinară – o bogăție de gusturi și arome exotice

Dacă într-un articol precedent, vă povesteam despre preparatele specifice mai multor țări și/sau orașe din lume, care sunt de încercat, aducând în discuție și diversitatea culinară a Thailandei, aici vă detaliem câte ceva din exotica bucătărie thai. Unele preparate sunt recomandate chiar de celebrul chef Gordon Ramsay în cartea sa, World Tour. Noi am adăugat, pe lângă cele mai populare, și câteva mai puțin cunoscute sau mai atipice, poate, pentru un european.

b1

– În topul mâncărurilor naționale se află Pad Thai – tăițeii prăjiți cu pui, creveți, mix-uri de fructe de mare și/sau tofu și un sos savuros care combină mai multe ingrediente: supă de pește și/sau sos de soia, ou, ceapă, usturoi, chilli, lime, tamarind, zahăr de palmier și uneori, alune prăjite, cu variații de la rețetă la rețetă. Îi găsiți în toată Thailanda, la restaurante, cât și la tarabe.

– Supa Tom Yum este un alt preparat național; Tom Yum Goong are creveți, ardei iuți, fond de pește, lemongrass, lime, galangal, ghimbir, coriandru, iar Tom Yum Gai  are pui și lapte de cocos, legume, plante aromate și condimente specifice. În Bangkok, de exemplu, se găsește la mai toate restaurantele.

teaser.jpeg

– Curry, denumit generic Gaeng este și el de mai multe tipuri:  verde, roșu, galben și poate fi cu creveți, carne sau vegetarian. Are la bază o pastă cu același nume, obținută din ardei iuți verzi sau roșii, după caz, tamarind, lemongrass, galangal, coajă de kaffir, piper, semințe de coriandru, cardamon, pastă de creveți, orez, legume, lapte de cocos.

– Frigăruile Satay de pui, porc, vită sunt delicioase, trecute prin sos de alune, care conține unt de arahide, lapte de cocos, sos de pește, chilli, usturoi, galangal, lime. Sunt o alegere bună atunci când vreți ceva rapid, de mâncat inclusiv pe stradă.

– Unul dintre cele mai populare deserturi thai este savurosul Kao Niew MamuangMango sticky rice – cu orez lipicios (glutinos), după cum arată și numele, lapte de cocos, zahăr și mango bine copt, plus diferite ingrediente, în funcție de rețetă, precum pandanul (o plantă verde cu aromă de vanilie) sau fasole mung crocantă.

– Mai puțin cunoscut este Khao Soi, tot un preparat cu tăiței și carne, dar într-o supă cremoasă pe bază de curry cu lapte de cocos. Deși nu se găsește peste tot, ci îndeosebi în nordul Thailandei, tendurile internaționale culinare îl dau ca un „must” de încercat.

-Iar ca extremă, dacă vă încumetați, găsiți la tarabe tot felul de insecte prăjite: gândaci, scorpioni, greieri, lăcuste.

În ceea ce privește „zonele” culinare, street food-ul, piețele de noapte, restaurantele și sky bar-urile sunt toate de încercat în Thailanda.

Bangkok-ul e raiul street food-ului. Zeci de tarabe îți aștern în fața ochilor frigărui cu pești, fructe de mare, cărnuri și cârnați, tăiței prăjiți, fructe, insecte crocante. În Chinatown, Yaowarat este cea mai mare stradă cu tarabe și restaurante, unde frigăruile cu fructe de mare sunt foarte populare, dar găsiți și Dim sum – găluștele de proveniență chinezească, de orez umplute cu carne de porc/creveți/vegetariene -, supe de tăiței, omlete cu stridii, înghețate, deserturi, fructe.
Or Kor Tor este una dintre cele mai mari și vestite piețe de noapte din lume, care abundă în legume și fructe proaspete, condimente și ierburi, frigărui, clatite cu stridii și clătite dulci cu lapte de cocos.

Nu poți să ajungi în Bangkok să nu încerci o experiență la un sky bar, noaptea, unde mesele îmbină gusturile asiatice cu cele europene, iar view-ul de la etajele de peste 30-60 metri e spectaculos.

Și în Phuket, piețele de noapte sunt ticsite de localuri și tarabe. Chillva Market e unul dintre cele mai trendy locuri din Phuket cu pub-uri funky, coffee shop-uri, tonete de înghețată, tarabe. Iar dacă prindeți un week-end, mergeți la Phuket Week-end Market. Porumbul fiert cu unt, cârnații picanți, fishcakes, fructele exotice sunt printre deliciile de aici.

Duminica este deschisă și Phuket Walking Street, cea mai mare din piețele de noapte din Phuket. Este plină de tarabe cu frigărui de calamar, pui și porc, deserturi tradiționale Thai khanom din făină de tapioca, amidon de arrowroot (o plantă tropicală), făină de fasole mung, orez, lapte de cocos, zahăr, suc de pandan. Iar la tuk tuk-uri, veți avea surpriza să găsiți burgeri de pui și vită, daca v-ați săturat cumva  de mâncarea thailndeză.

Și dacă v-am făcut poftă și aveți în vedere și mirificele peisaje din Phuket ori amețitoarea viată citadină din Bangkok, vă punem la dispoziție oferta noastră de extrasezon pentru Thailanda .

Nu uitați să instagramați ce mâncați, multe preparate sunt la fel de spectaculoase și ca aspect pe cât sunt de bune.

#Eurotravel25deani #DelaDorintalaDestinatie #InvestesteinAmintiri